Actriță a Teatrului „Eugene Ionesco” din Chișinău, absolventă a Școlii Superioare de Artă Teatrală „Boris Șciukin” din Moscova. Marele Premiu pentru cel mai bun one-man-show feminin la Festivalul Internațional GALATA.
Ala Menșicov-Vutcărău s-a născut la 9 februarie 1961, în satul Chetriș, raionul Fălești. Este actriță a Teatrului „Eugene Ionesco”, unde interpretează numeroase roluri, bucurându-se de aprecierea publicului și a criticilor de teatru.
Încă din copilărie visa să devină actriță, considerând că teatrul este „un tărâm pentru cei privilegiați”. Despre acea perioadă mărturisește: „Când eram mică, eram foarte inventivă, eram «motorul» tuturor nebuniilor.” Visul său a început să prindă contur odată cu venirea la Chișinău, ca studentă la Institutul de Arte.
Ulterior și-a continuat studiile la Școala Superioară de Artă Teatrală „Boris Șciukin” din Moscova, experiență care a deschis o nouă etapă în cariera sa artistică.
În anul 1990, Ala Menșicov, împreună cu un grup de 13 actori conduși de Petru Vutcărău, a părăsit Teatrul pentru Tineret „Luceafărul”, formând o trupă independentă. Noua companie teatrală, care avea să devină Teatrul „Eugene Ionesco”, s-a stabilit temporar la Râmnicu Vâlcea, în România, unde artiștilor li s-au oferit spațiu de cazare și o scenă pentru montarea și prezentarea spectacolelor.
În vara anului 1991, actrița a revenit la Chișinău împreună cu trupa Teatrului „Eugene Ionesco”, unde își continuă activitatea artistică până în prezent.
După o carieră de succes în teatru și film, Ala Menșicov-Vutcărău a inițiat cursuri de actorie în cadrul Teatrului „Eugene Ionesco”. Acestea sunt destinate copiilor, adolescenților și adulților, oferind participanților posibilitatea de a-și dezvolta creativitatea, expresivitatea și de a descoperi noi resurse personale.
Activitatea profesională
- 1980–1985 – studentă la Școala Superioară de Artă Teatrală „Boris Șciukin”, Moscova
- 1985–1991 – actriță la Teatrul pentru Tineret „Luceafărul”, Chișinău
- 1991–prezent – actriță la Teatrul „Eugene Ionesco”, Chișinău
- 2011–prezent – coordonatoare a cursurilor de teatru pentru copii, adolescenți și adulți
- 2013–prezent – lector superior, disciplina Arta actorului
Distincții și premii
Pentru activitatea sa artistică, Ala Menșicov-Vutcărău a fost distinsă cu numeroase premii, dintre care se remarcă:
- Marele Premiu pentru Cel mai bun one-man-show feminin – „Femeile lui Picasso – Jacqueline”, Festivalul Internațional de Teatru GALA STAR, Bacău, România (2006)
- Premiul pentru Cel mai bun rol feminin pentru spectacolul „Elisabeta I” de Paul Foster, Gala Premiilor UNITEM (2006)
- Premiul pentru Cel mai bun rol feminin la Festivalul Internațional de Teatru BITEI (1994)
Premiul al II-lea pentru interpretarea textului „Agrișul” de A. P. Cehov, în cadrul Concursului Declamatorilor „A. P. Cehov”, Moscova, Federația Rusă (1985).